Cel mai bine te simţi în compania unei persoane atunci când poţi fi tu, când nu te mai gândeşti de două ori înainte să spui ce ai pe suflet sau dacă va fi bine primit sau nu ceea ce spui tu. Sunt de părere că locul unde eşti tu, se numeşte acasă. Din păcate, în viaţa noastră sunt puţine persoane pe care le putem numi „acasă”. La un moment dat, mai devreme sau mai târziu, descoperi că „acasă” a fost doar „în chirie” sau doar un „hotel”. Şi da… una dintre cele mai mari fericire în viaţă, este să găseşti casa, adică persoana cu care să poţi fi tu.
Acum câteva zile am întrebat pe cineva de ce iubeşte o anume persoană. Răspunsul a fost simplu: „pentru că mă înţelege foarte bine”. Oare nu după asta tânjeşte fiecare din noi? Să fie înţeles? Nu asta căutăm zi de zi? Persoane care să ne privească în ochi, să ne strângă de mână şi să ne spună că înţelege ce se întâmplă cu noi, că înţelege necazul nostru sau că ne înţelege ca şi persoane. „Acasă” poţi numi persoana la care alergi atunci când ţi s-a întâmplat ceva şi nu mai trebuie să baţi la uşa inimii pentru a afla dacă-ţi deschide sau nu. Tu deja vei şti că e deschis. „Acasă” este persoana cu care nu trebuie să te mai îngrijorezi că stai prea mult în vizită sau că ai venit la o oră nepotrivită. Acasă îţi poţi dezbrăca sufletul, poţi scăpa de hainele inconfortabile şi te poţi îmbrăca în ceva comod, în iubire, bunătate, fericire. Când vei ajunge acasă, nu-ţi va spune nimeni să plăteşti chirie. Acasă la tine nimeni nu va uita de tine şi nu vei fi întrebat dacă ţi-e foame de o vorbă bună. Vei fi aşezat deja, cu blândeţe, la masă şi ţi se va da cea mai mare lingură. Iar atunci când îţi va fi groază să ieşi în lume, să te loveşti de răutăţi, vei putea sta acasă, locul în care vei fi mângâiat. Acasă nu trebuie să fii îngrijorat că nu te ridici la înălţimea aşteptărilor şi că trebuie să întorci favoruri pentru favoruri. Persoanele care sunt „acasă” pentru tine, nu vor aştepta să le faci un bine ca mai apoi să poată să îţi facă şi ei ţie un bine. Nu, vor alerga să facă acel bine, înainte ca tu să faci un pas. „Acasă” nu îţi urmăreşti interesele proprii, ci eşti o familie. Acasă e cald, bine şi te poţi cuibări liniştit. Aşa arată o persoană care te poate înţelege, o persoană care te face să simţi că ţi-ai găsit casa. Din păcate, de cele mai multe ori, purtăm după noi bagaje grele şi mari, şi alergăm de la o locuinţă la alta pentru a ne găsi casa. Vom fi găsit casa doar atunci când ni se va deschide uşa, ni se vor lua bagajele din spate, ni se va oferi un zâmbet cald şi o îmbrăţişare puternică şi vom auzi ce ne-am dorit să auzim dintotdeauna: „Bine ai venit acasă”.
Imagini preluate de pe: www.deviantart.com
3 Comments
http://ramona-strete.blogspot.ro/
sept. 12, 2012
Alina
sept. 24, 2012
Florentina
oct. 04, 2012