ascuns in suflet

Acel moment în care faci de toate, numai ce trebuie nu!

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Mirosul proaspăt de cafea mă face să deschid un ochi. Pe celălalt îl las să mai doarmă puţin. Zâmbesc. Ce frumos e să-ţi facă cineva cafeaua! Tresar. Dar… cine? Alerg până în bucătărie şi acolo găsesc un scaun gol, lângă o masă pe care stă aşezată o cană mare. A, stai! Da, eu am făcut asta, mai devreme.

     Sunt în picioarele goale pe gresia rece, pentru că în graba mea de a afla cine mi-a invadat apartamentul, am uitat să-mi iau măcar o pereche de şosete. Ameţita de mine, uitasem că invadatorul… sunt eu! Iau într-o mână cafeaua, în cealaltă prăjiturelele de ovăz, şi mă aşez comod printre zecile de hârtii pe care ar trebui să le citesc până diseară. Asta pentru că, ei bine, aseară nu am reuşit cum mi-am propus.

     Da. Nu m-am putut concentra. Şi m-am forţat, promit că am încercat. Mi-am spus: „Alina, adună-te şi ia şi citeşte, pentru că e important! Tu nu înţelegi că e important?”. Am înţeles, dar ce folos dacă doar atât? Făceam ce făceam şi tot cu gândul în altă parte eram. Din când în când, scuturam din cap pentru a-mi reveni, şi începeam: „Da, aşa. Încadraturile folosite într-o emisiune de ştiri sunt… Dar de ce nu sună telefonul ăsta? Aaaa, uite, puţin praf acolo. Ar trebui să şterg. Parcă mi s-a făcut foame puţin. Ia să văd… a scris?”

    Am lăsat pe dimineaţă. Pe această dimineaţă. Şi zău, mai devreme mă holbam pe balcon pentru că analizam ce încadratură aş folosi. Bine, recunosc. M-aţi prins. Eram cu gândul departe. În altă parte. E luni. Şi ce dacă? Eu trebuie să mă concentrez. Mi-aş da două palme, un duş rece şi poate că atunci… Dar nu. Voi citi acele informaţii. Imediat ce voi termina de scris articolul acesta. Şi poate după ce îmi voi mai face încă o cafea.

P.S. Mulţumesc tuturor celor care m-au votat şi mă vor vota la secţiunea 8, categoria CEL MAI BUN BLOG, http://www.radardemedia.ro/pagina-de-vot-premiile-radar-de-media-editia-primavara-2014/

Citeste si:

ascuns in suflet / Diverse

Mai devreme m-a sunat tata

Mai devreme m-a sunat tata. M-am bucurat. De mult nu m-a mai sunat el... M-a întrebat cum suntem și ce facem. A vorbit și cu Ri...

ascuns in suflet

Viața este imprevizibilă, însă tu poți fi prezent

Viața este imprevizibilă. Nu îți garantează nimeni ziua de mâine, fericirea de astăzi și siguranța clipei. Unora dintre n...

10 Comments

  • avatar image

    Ciprian Barsan

    ian. 20, 2014

    Reply

    Frumos, distinsa si remarcabilă slova!

    • avatar image

      Alina

      ian. 20, 2014

      Reply

      Mulţumesc. Am aşternut ce simt...

  • avatar image

    Bulzan Cipri

    ian. 20, 2014

    Reply

    Același sentiment în dimineața asta. Sesiunea stă să înceapă, și consilierea trebuie învățată...doar că, gândul departe...poate cu o cafea se mișcă mai bine lucrurile :)).

    • avatar image

      Alina

      ian. 20, 2014

      Reply

      Eu am un examen peste câteva ore... Dar, CURAJ! :D

      • avatar image

        Sergiu Nicola

        ian. 20, 2014

        Reply

        Succes, Alina!

        • avatar image

          Alina

          ian. 20, 2014

          Reply

          Mulţumesc frumos"

    • avatar image

      Mirela Daniela S.

      ian. 20, 2014

      Reply

      Alina...şi mai ales când ai de învăţat pentru exameneeeee.....:) Doamne ajută!

  • avatar image

    Lavinia

    ian. 20, 2014

    Reply

    Cat ma bucur ca ai scris articolul asta! Ma identific perfect cu descrierea ta! Cand am de învățat sunt cele mai mari tentații. Vei reuși, Alina! Mult succes! P.S Blogul tău e printre preferatele mele!

    • avatar image

      Alina

      ian. 20, 2014

      Reply

      Mulţumesc, Lavinia! P.S. Mă bucur mult, apreciez! :)

  • avatar image

    Lavinia Humeniuc

    ian. 20, 2014

    Reply

    Sunt intr-o situatie asemanatoare...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.