Când Ionuţ mi-a spus să scriu despre cinci lucruri bune care mi s-au întâmplat în anul 2010, automat l-am întrebat dacă nu pot scrie despre un număr mai mare. Se pare că nu, aşa că am să încerc ca din râul de binecuvântări pe care l-am avut, să culeg câteva picături.
1. M-am apropiat mai mult de Dumnezeu. Anul 2010 este anul în care pot să spun că am ajuns să-L cunosc pe Dumnezeu mai mult decât m-aş fi aşteptat. În seara de Revelion, între 2009 şi 2010 am fost pusă la încercare. Nu am să pot uita niciodată când am văzut scris negru pe alb: ”280” glicemie…
2. M-am maturizat. Am pierdut o prietenă importantă, am realizat că pot trăi şi fără ea şi că trebuie să accept cursul vieţii aşa cum este el. Am avut tot felul de experienţe cu oameni diferiţi şi am învăţat că durerea te modelează.
3. Mi-am dat demisia din postul de prezentatoare de ştiri TV. A fost dureros şi totuşi benefic. Ştiu că a fost o decizie greu de luat, dar necesară.
4. Am început să scriu o carte minunată. Dacă mă ajută Dumnezeu, o termin şi o public.
5. Am luat câteva decizii importante. Am început Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării cu specializare Jurnalism. M-am mutat în Cluj. M-am mutat de două ori în alte apartamente. M-am desprins de casă şi am deschis acest site minunat.
Acestea consider eu că sunt cinci lucruri importante prin care eu am trecut în 2010. Desigur că mai sunt şi altele, la fel de importante dar am selectat ce mi-a venit în minte. Privind în urmă, constat şi realizez că am mers pe un drum plin de obstacole, de multe ori m-am împiedicat şi am căzut dar că niciodată nu am privit din vedere orizontul. Pe Dumnezeu. Am învăţat să accept încercările ca pe nişte binecuvântări şi nu mă mai zbat pentru lucrurile materiale atât de mult. Tot ce vreau să văd la mine este un caracter solid, principii care nu pot fi dărâmate şi puterea de continua să merg pe calea pe care am ales-o. Tu prin ce ai trecut în 2010?
9 Comments
ionut andrisan
ian. 05, 2011
Marius
ian. 05, 2011
Alina
ian. 05, 2011
dani
ian. 07, 2011
Alina
ian. 08, 2011
nelutu
ian. 08, 2011
Alina
ian. 08, 2011
Louie
apr. 26, 2011
Alina Ilioi
mai 31, 2011