Mereu prezentăm oamenilor cea mai bună variantă a noastră. Varianta poleită bine cu aur, dată cu luciu, fără scame și fără defecte. O variantă ireală, de altfel.

De câteva luni am început să întreb oamenii cine sunt atunci când nu îi vede nimeni și sunt doar ei cu ei. Răspunsurile m-au îngrijorat și m-au pus pe gânduri. Din ce cauză și de când am simțit nevoia să fim cineva în societate și altcineva acasă? Care este granița între a da bine în fața oamenilor și a te comporta cum se cuvine?

Cine sunt atunci când cineva mă jignește și înghit în sec? Ce fac acasă? Cum procedez? Îmi fac planuri de răzbunare, spun cuvinte pe care nu am îndrăznit să le folosesc în public? Îmi imaginez că sacul de box din fața mea e o persoană și lovesc cu sete în el?

Cine sunt atunci când am pierdut tot și nu mai am nimic? M-au definit atât de mult acele lucruri încât nu mai am habar cine sunt fără ele? Stă valoarea mea în ce am, nu în ce sunt?

Cine sunt atunci când valurile izbesc în barca mea? Mă clatin și disper? Strig după ajutor sau aștept în tăcere ajutorul lui Dumnezeu? Mă răzvrătesc sau îmi păstrez calmul?

Cine sunt atunci când toți m-au părăsit? Accept compania oricui doar pentru a nu fi singur? Îmi cobor standardele sau renunț la principii? Scot ce e mai bun din singurătate sau ce e mai rău?

Cine sunt atunci când nu mă vede nimeni? Când mă lepăd de machiaj, de freze/coafuri, de ținute, de măști, de atitudini de complezență? Cine sunt când cobor de pe scenă și se stinge lumina?

Te provoc și pe tine să citești ultima mea carte: ”CINE SUNT CÂND NU MĂ VEDE NIMENI?” pentru a răspunde cu inima și sufletul.

Iar dacă nu ai citit până acum nici una din cărțile mele, le poți lua acum la o ofertă specială de AICI.