La el am ajuns lovindu-mă de oamenii nepotriviți. Am ajuns după ce mi-am învățat lecțiile, după ce am acceptat că atunci când fugi după iubire, ea fuge mai tare decât tine. Am ajuns după ce am încetat să mă mai uit în jur și să mă întreb cum ceilalți reușesc să găsească acel ceva, iar eu parcă mă lovesc de ziduri.

Și oho, de câte ziduri m-am lovit! Și oho, câte decepții n-am mai avut! Și oho, de câte ori mi-am promis că e ultima oară când las ușa deschisă sentimentelor. Mă bucur că n-am făcut-o. Că n-am închis ușa.

Mereu mi-am dorit să iubesc și să fiu iubită. Să se uite cineva la mine de parcă există magie în ființa mea. Să fiu acel tot pentru cineva. Să fie tot pentru mine. Să ne numărăm zâmbetele și să ne dorim să fie cât mai multe. Să ne ștergem lacrimile și să pupăm locul în care au curs. Să mă ajute să-mi leg șireturile când nu mă pot apleca și să alerg după el să-i dau fularul când afară e prea frig. Știți voi, aceste gesturi mici care ne transformă în oameni mari.

Însă la el am ajuns când am încetat să mai alerg. Când am făcut pauză și mi-am spus că Dumnezeu îmi e suficient. Că eu cu mine suntem bine. Abia atunci a apărut și am început să ne numărăm zâmbetele.  Să ne privim ca și cum suntem magici. Să ne povestim fericirile, dar și tristețile. Să fim noi, iar noi să ne fim suficient.

Și e atât de frumos cu el!

P.S. Poți comanda cartea scrisă de mine ”Te iubesc pe nevăzute” de pe: http://bookzone.ro/produs/te-iubesc-pe-nevazute/

Fotografie preluată de pe: www.deviantart.com