Tu nu eşti jumătatea mea, pentru simplul motiv că te vreau întreg. Nu mă pot mulţumi cu tine pe sferturi, pe jumătăţi. Nu aşa funcţionează iubirea. Totul vine de-a întregul. Dăruirea, iertarea, bunătatea, jurămintele. Până şi DA-ul trebuie spus hotărât, din inimă, nu cu jumătate de gură. Nu pe ezitate. Nu între două respiraţii sau bătăi de inimă. Inima trebuie să se grăbească să spună DA, înainte să poţi tu să mai zici ceva. Atunci e un întreg. Atunci e iubire.

Tu nu eşti jumătatea mea, pentru că eu visez mult. Şi departe. Iar ţie îţi e frică să visezi. Tu alergi după mine cu foarfeca, să-mi tai aripile. Iar eu am nevoie de cineva care să mă încurajeze să-mi iau zborul. Să creadă în mine. Dar tu… tu nu crezi nici în tine măcar. Cum ai putea crede în mine?

Tu nu eşti jumătatea mea, pentru că la mine viaţa miroase. Ori ţie, ţi se pare o stupiditate ce-am spus acum. Că viaţa mirose. Dar da… ea uneori miroase a flori de nu-mă-uita, alteori a parfum de iubire, câteodată a renunţare ascunsă sub covor.

Tu nu eşti jumătatea mea, pentru că eu nu sunt o jumătate. Sunt un întreg. O femeie care nu caută un bărbat care să o salveze. De mult sunt salvată. Sunt un întreg, care caută alt întreg, pentru a trăi frumos.

Tu nu poţi fi jumătatea mea, pentru că tu vezi viaţa cu ochii unui om obişnuit. Dar mie îmi place să mă uit prin ochii lui Dumnezeu. Îmi place să văd ce nu este. Să caut ce s-a pierdut.

Da, pentru oameni ca tine nu pot fi jumătatea, pentru că pentru voi, sunt doar o ciudată, visătoare, irealistă, de speriat femeie.

Imagine preluată de pe: www.deviantart.com