„Ideea e să nu laşi pe alţii să reducă la 0 ceea ce simţi tu, ideile tale sau ceva ce ţi-e foarte drag. Ei văd cu alţi ochi.” Asta mi-a spus un prieten drag acum 9 ani de zile. Mi-am adus aminte astăzi, răsfoind printre amintiri. Și tare mă bucur că mi-am adus aminte deoarece câteodată mai uit!

Uit, uneori, că văd viața prin ochii mei. Ceea ce mie mi se pare o comoară, altuia îi poate părea un gunoi. Și e în regulă să fie așa. Dacă am accepta că pur și simplu suntem diferiți ca oameni și avem alt sistem de valori, probabil că am avea parte de mai multă pace și iubire.

Uit, uneori, că văd oamenii prin ochii mei. Am crescut mereu văzând partea bună din cineva. Mereu mai aveam de adăugat câte un ”și totuși, chiar dacă e așa, să știi că poate fi și altfel”. Și adăugam setul de calități pe care l-am observat.

Uit, uneori, că dacă aleg să privesc o situație dintr-o anumită perspectivă, e așa că cineva trebuie să vadă și din acel unghi. Nu trebuie cu toții să privim un obicet și să vedem același lucru. Tocmai aceasta e frumusețea vieții! Ne putem uita la același peisaj și vedea lucruri diferite!

Până când mi s-a spus de către societate că am ochii defecți. Că trebuie să văd ca ea. Ce văd și ceilalți. Mi s-a spus că dacă voi continua să văd ca mine, prea multe lacrimi vor curge din ochii mei.

Așa că am căutat să văd ca ei. Cu ochii lor. Nu a fost frumos. Nu mi-a adus fericire. Nici împlinire. Pur și simplu am trăit cu senzația că văd ce nu vreau și mă străduiesc să nu văd fix ce vreau.

Nu cred că la voia întâmplării am dat astăzi peste aceste vorbe pe care mi le-am notat pentru a nu le uita niciodată. Oamenii niciodată nu vor vedea dintr-o bucată de lemn ce vezi tu. Tu poți vedea o statuie minunată! O bancă, o masă, un scaun. Alții pot vedea pur și simplu ceva bun de pus pe foc. Așadar, îți aduc și ție aminte astăzi:

„Ideea e să nu laşi pe alţii să reducă la 0 ceea ce simţi tu, ideile tale sau ceva ce ţi-e foarte drag. Ei văd cu alţi ochi.”

Fotografie preluată de pe: www.deviantart.com