Ascultă. Taci. Fă linişte. Fă linişte suflete în interiorul tău şi stai puţin. Opreşte-te din alergare. Unde fugi aşa? Ce cauţi? De ce nu te uiţi la tine din când în când? Tu nu vezi că te-ai prăfuit? Nu vezi că murdăria s-a aşezat deasupra ta? Nu, normal că nu vezi. Cum ai putea să vezi, când te uiţi în altă parte? Cum ai putea, când te uiţi la alte suflete? Nu mai alerga aşa suflete! Stai puţin… doar stai. Ia o pauză. Ce tot cauţi? De ce răscoleşti prin grămada de gunoi aruncată de alţii? Spune-mi, de ce? Nu te mulţumeşti cu ceea ce ai? Trebuie neapărat să cauţi în gunoaie? Nu-ţi place curăţenia, suflete?

    Shhtt… taci! Nu spune suflete că nu-ţi pasă. Să nu mai spui niciodată aşa ceva. Niciodată, mă auzi? Cum poţi…dar cum poţi să spui că nu-ţi pasă? Nu te lăsa molipsit de grămada inimilor cenuşii care au devenit nepăsătoare. Ele nu ştiu ce fac, ele au alt stăpân. Tu nu… tu nu eşti al lor suflete. Iar dacă nu eşti al lor, de ce tot umbli cu ele? De ce tot cauţi prezenţa care te face să te simţi mizerabil? Suflete, ţie nu-ţi place lumina, de asta tot alergi spre întuneric? Ţi-e frică de ceea ce s-ar putea vedea la lumină? Ţi-e teamă că la lumină eşti descoperit şi gol, pe când în întuneric poţi respira uşurat pentru că nu te vede nimeni? Asta crezi tu suflete. S-o crezi tu, mă auzi? Te vede cineva! Poţi să stai în colţul cel mai întunecat… şi degeaba strângi genunchii la piept şi ţii privirea în jos. Chiar în zadar te-ai acoperit cu mantaua falsităţii şi ţi-ai pus masca altcuiva. Pe oameni poate că ai reuşit să-i convingi că aşa eşti tu suflete. Pe oameni, da. Dar ai uitat ceva… ai uitat că… Dumnezeu vede dincolo de orice manta şi mască. Dumnezeu vede şi în întuneric, tu, suflet amărât. Şi tu ştii asta. Ştii, dar te minţi că nu o ştii. Ce crezi că obţii minţindu-te singur? SPUNE! CE?!

   Ieşi de acolo şi nu mai fugi! Dar opreşte-te odată! Oricum la un moment dat ai să vezi cu nu vei mai avea aer, şi oricum vei fi nevoit să te opreşti. Ce?! Vrei să fii luat prin surprindere? Vrei să plângi apoi o eternitate suflete? Spune-mi tu mie, ce crezi că vei câştiga dacă faci pe cel ce nu ştie? Tu ştii doar. Tu L-ai cunoscut… ştii că te poate ierta dacă te întorci spre El. Atunci de ce tot amâni măi suflete măi? Nu te-ai săturat să tot joci acel dute-vino? Nu ai obosit? Tu ştii că da. Ştii că ai face orice să stai puţin, să-ţi tragi un pic sufletul… De ce te tot mişti de pe-un picior pe altul? Te doare să asculţi asta? Ţi-e frică să nu cumva să începi să plângi? Dar dă-i drumul. Plângi! De mult nu ai făcut-o… de mult ţi-ai zis că nu vei mai plânge pentru aşa nişte lucruri. Dar tocmai astea sunt lucrurile pentru care merită să plângi, măi suflete! Astea: dragostea, iertarea, bunătatea, prietenia, pacea. Crezi că dacă plângi pentru alte lucruri te vei simţi mai bine? Plângi pentru tine suflete! Crede-mă, ai motive să o faci! De ce te uiţi aşa mirat la mine? Că sunt atât de directă, poate rea? Câteodată trebuie să fim aşa măi suflete măi. Câteodată… atunci când fugim de Dumnezeu, trebuie să ne pedepsim singuri şi să ne întoarcem. Şi ce dacă te întorci cu coada între picioare? Ce, mândria ta? Dar care mândrie, suflete, când deja ai pierdut-o de mult pe aia, bălăcindu-te în noroiul societăţii? Spune-mi tu mie, care mândrie? Deci? Te-ai oprit puţin? Ai luat o pauză? Aşa… respiră suflete.

Imagine preluată de pe: www.deviantart.com