ascuns in suflet

Iartă-mă, într-o zi vei înţelege

1555274_1443749232521690_100611042_n

Tu  nu ştii, dar de după colţ miroase sfârşitul.

Adevărul este că până acum m-am îndreptat spre ieşire de câteva ori, dar de fiecare dată m-am întors înapoi pentru că nu am avut puterea necesară de a pleca. Mi-am spus că eu nu abandonez dragostea. Mi-am spus că iubirea mereu câştigă, şi aşa vom face şi noi. Mi-am repetat neîncetat că e real ce simţim, că avem ceva ce nu are aproape nimeni. Că dacă aş renunţa, nu mi-aş ierta-o niciodată. Tu ştii lupta asta cu dute-vino pentru că şi tu ai trecut prin ea. Şi tu, ca şi mine, ai avut de câteva ori tentativa de a pleca. Numai că mereu ne-am întors unul la celălalt.

Mi-a fost teamă ca nu cumva, dacă plec, să mă uiţi. Nu aş fi suportat să ştiu că nu voi mai fi prezentă în gândurile tale, în inima ta. M-am obişnuit să fiu acolo. Am iubit să fiu acolo. Iubesc. Câteodată îmi făcem scenarii în mintea mea. Că eu te caut pe tine. Că tu mă cauţi pe mine. De fapt, cred că amândoi eram în căutarea celuilalt, numai că nu am avut niciodată curajul de a spune „acum”.

Într-un final am înţeles. Trebuie să te las să pleci. Nu pentru că mi-aş dori, şi nici pentru că eu cred că e cea mai înţeleaptă decizie. Ci pentru că amândoi avem nevoie să fim sinceri unul faţă de celălalt. Trăim într-o lume în care, cel puţin acum, tu nu îţi poţi permite din nici un punct de vedere să greşeşti. Aş fi egoistă să îţi impun asta. Să faci alegeri care par greşite în ochii celorlalţi.

M-am întâlnit cu sfârşitul. Nu promit că e pentru totdeauna, dar ştiu că pentru acum e. Data de 14 oricum este pentru amândoi o dată cu însemnătate mare. Acum pot pleca liniştită pentru că ştiu că vei fi bine. Sau cel puţin aşa mi-ai dat de înţeles.

În viaţă, câteodată trebuie să te îndepărtezi. Nu înseamnă că abandonezi sau renunţi, ci că simţi că eşti în plus. Da, miroase a sfârşit…

Un sfârşit în care visele mele şi dorinţele tale sunt închise într-o sticlă şi aruncate pe apă. Să se spele.

Se spune că îţi dai seama cât de mult aveai nevoie de un lucru, când nu îl mai ai. Că iubeşti când vezi cum e fără acea persoană. Dacă e aşa, atunci aşa ne vom da seama dacă ceea ce simţim e real.

 

Imagine preluată de pe: www.deviantart.com

Citeste si:

ascuns in suflet / Diverse

Mai devreme m-a sunat tata

Mai devreme m-a sunat tata. M-am bucurat. De mult nu m-a mai sunat el... M-a întrebat cum suntem și ce facem. A vorbit și cu Ri...

ascuns in suflet

Viața este imprevizibilă, însă tu poți fi prezent

Viața este imprevizibilă. Nu îți garantează nimeni ziua de mâine, fericirea de astăzi și siguranța clipei. Unora dintre n...

9 Comments

  • avatar image

    Alex

    nov. 14, 2014

    Reply

    Sunt articole in care exprimi ceea ce vezi in jur. Dar am impresia ca asta vine de la tine.

    • avatar image

      Alina

      iul. 10, 2015

      Reply

      Ai o impresie bună... :)

  • avatar image

    Someone

    nov. 14, 2014

    Reply

    Citind articolul tau mi-a venit in minte citatul: "If you love something let it go. If it comes back it is yours, if it doesn't, it never was." Asta incerc sa fac si eu acum: to let go of something. Si mi-e tare greu...

    • avatar image

      ...

      nov. 14, 2014

      Reply

      Nu exagera insa cu asta ....

  • avatar image

    Ale

    nov. 14, 2014

    Reply

    Wow..."copy/paste" la ceea ce tocmai am experimentat

  • avatar image

    Marian Calota

    nov. 17, 2014

    Reply

    Asi dori sa inteleg sentimentele pe care l exprimi , uneori sunt cele traite de tine s-au cele din jurul tau , atunci cind te uiti la oameni si constati ca uni sufera si gindurile le sunt pline de regrete ? Vreau sa pot sa ma exprim in cuvinte asa ca tine dar nu pot combina frumusetea cuvintelor si exprima asa cum o faci tu .

    • avatar image

      Alina

      nov. 18, 2014

      Reply

      Marian, da...câteodată sunt trăite de mine, alteori de cei din jurul meu. Poate că de asta le pot exprima aşa, le exprim şi în locul celor care nu pot :)

  • avatar image

    Cris

    nov. 23, 2014

    Reply

    Si eu am tras deseori de-un cal mort doar pentru ca iubirea castiga intotdeauna... Pana intr-o zi in care am decis sa ma maturizez si sa accept ca binele "ei" este departe de mine, ca oricat o iubesc nu ma pot opri din a o rani si ca ea, la randul ei, oricat de mult ma iubeste nu se poate opri din a ma rani. Poate ca vorba "meeting the right one at the wrong time" ascunde mai multe decat ar parea la prima vedere..

    • avatar image

      Alina

      iul. 10, 2015

      Reply

      Cine a trecut pe acolo, ştie...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.