de la o fata catre alta

Iată, Amanda, un bărbat care merită păstrat!

_____________by_alexcrema24

Când ai apărut tu, i-ai schimbat lumea. Mai exact, i-ai umplut-o, pentru că era goală, deşi nu ştia. L-ai ajutat să se întâlnească pe el, ca bărbat, pe un drum pe care altă dată nu ar fi căutat răspunsuri.

Numele tău a devenit o melodie pentru urechile lui, un susur blând care curge lin, spre vale. La început i-a fost frică, pentru că a văzut că aveai inima făcută bucăţele. A ştiut că dacă nu e suficient, poate să facă acele bucăţele fărâmituri. Şi el nu ar fi vrut asta, ci ar fi vrut să le lipească. Numai că nu ştia cum. Era pentru prima oară când se simţea neputincios.

Pe parcurs aţi devenit unul pentru altul ca două obiecte care nu pot funcţiona decât împreună. Tu i-ai umplut golurile pe care nici nu ştia că le are, iar el te-a ajutat să-ţi vindeci inima rănită de un altul.

Ce frumos, să apară un om în viaţa ta care să-şi dorească să te protejeze, să te apere de tot ce e rău, să te iubească şi să îşi petreacă viaţa cu tine. Ce frumos, să se gândească la modalităţi noi de a te face şi mai fericită!

” Lângă ea am încetat să mai fiu cine eram (o persoană nedemnă de ea) şi m-am transformat în ce sunt eu de fapt… O persoana capabilă de sentimente sincere, fără minciuni şi ascunzişuri…” asta spune el când se gândeşte la tine. Asta mi-a spus mie, cu menţiunea că nu are cuvintele necesare pentru a arăta cât îi eşti de dragă. 

Amanda, un bărbat care face din fericirea ta un scop al lui, este un bărbat care merită păstrat. Un bărbat care se gândeşte la tine ca la femeia care l-a transformat într-un om mai bun, un bărbat care e pregătit să te aleagă pe tine înainte de toate, este un bărbat pe care trebuie neapărat să-l ai aproape. Un bărbat care ia parte la vindecarea inimii tale, este un bărbat care trebuie să şi rămână acolo. În inima ta.

 

„Ştiu că sună razna însă nu stiu ce aş putea să mai fac să o fac să înţeleagă că este persoana pe care mi-aş dori-o veşnic alături, care mi-a umplut golul din suflet, persoana care te face să te simţi împlinit şi te lasă fără cuvinte numai cu un zâmbet. ” 

Iată Amanda, cuvintele cu care m-a convins Mihai să scriu pentru tine şi despre voi. Iată, Amanda, un bărbat care te iubeşte atât de mult, încât a vrut ca toată lumea să o ştie!

 

Imagine preluată de pe: www.deviantart.com

Citeste si:

de la o fata catre alta

Vă rog, NU vă mai transformați în fotografii!

Transformare before & after Dragi femei, Vă rog, NU vă mai transformați în fotografii! Mi s-a întâmplat nu de pu...

de la o fata catre alta

Frumusețea nu are vârstă!

Pe măsură ce trece timpul începi să realizează că al tău corp începe să sufere anumite modificări. Fie că vorbim de o piele...

6 Comments

  • avatar image

    Anna

    oct. 01, 2014

    Reply

    De ce nu l-ar vrea Amanda pe unul ca el? Barbatii ca ei sunt greu de gasit. Ce a facut de ezita sa-l accepte in viata ei?

    • avatar image

      Alina

      oct. 02, 2014

      Reply

      Îl vrea Amanda... Şi sunt tare fericiţi! :)

  • avatar image

    bogddanel

    ian. 16, 2015

    Reply

    Haaa... Ai scris si povestea mea :)

    • avatar image

      Alina

      ian. 31, 2015

      Reply

      Mă bucur :p

  • avatar image

    Lenuta

    mai 31, 2015

    Reply

    Esti minunataaaa..Alina...ma bucur ca "te-am descoperit":P

    • avatar image

      Alina

      iun. 06, 2015

      Reply

      Mulţumesc mult de tot!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.