Alerg cât mă ţin picioarele ca să deschid uşa ce duce spre Noul An. Alerg fără să privesc în urmă, fără să ezit sau să am reţineri. 2013 a fost un an greu. În 2013 Dumnezeu mi-a dat probe de foc, iar eu m-am trezit brusc pe o sârmă, făcând acrobaţii pentru prima oară. În 2013 am învăţat ce înseamnă să ajungi la capătul puterilor şi să visezi cu inima frântă. Dar tot în acest an, ghinionist ar spune unii, am cunoscut un om. M-a învăţat să zâmbesc cu gura până la urechi, cum uitasem de mult. Tot în 2013 m-am apropiat mai mult de unii din membrii familiei mele, şi dacă ar fi să trag linie, păşesc în 2014 cu cel puţin două relaţii extrem de puternice şi importante pentru mine.
Vouă vă doresc în 2014 exact ce îmi doresc şi mie: linişte şi împlinire sufletească. Doresc să „profitaţi” de fila albă care ni se dă, şi să o umplem cu lucruri bune. Să ne gândim la ce am elimina în viaţa noastră, şi ce am adăuga. Ce am continua să iubim, şi ce am începe să iubim. Ce relaţii să păstrăm, şi pe care să le lăsăm în urmă, aşa cum lăsăm şi cifra de 2013. În 2014 trebuie să învăţăm să ne iubim pe noi şi pe cei din jurul nostru. Trebuie să învăţăm să zâmbim şi să învăţăm să dăruim. În 2014, trebuie să învăţăm să fim noi în cea mai bună variantă a noastră! La mulţi ani!
Zeci de mulţumiri fotografilor: Ema Tătar şi Alex Seraia; Lucy Style pentru coafură, Amelia Perjescu pentru make up, montaj Tibi Zr şi celor de la Gerald’s Hotel!
10 Comments
Ciprian Barsan
dec. 31, 2013
Ciprian Barsan
dec. 31, 2013
Lavinia Humeniuc
dec. 31, 2013
Alina
dec. 31, 2013
67mihai
ian. 01, 2014
Alina
ian. 04, 2014
Alex
ian. 01, 2014
Alina
ian. 04, 2014
Alex
ian. 02, 2014
Alina
ian. 04, 2014