Totul pare perfect. Povesteşti ore întregi cu omul din faţa ta, împărtăşeşti idei pe care nu le-ai mai spus nimănui şi ai senzaţia că ai ajuns acasă. Că eşti unde trebuie să fii. Dacă mi-ai fi spus acum câţiva ani că există oameni pe care îi cunoşti prea devreme sau prea târziu, ţi-aş fi râs în faţă şi ţi-aş fi spus că habar nu ai despre ce vorbeşti. Ţi-aş mai fi spus că aceasta e o născocire de a cuiva mult prea visător.
Şi iată, de o perioadă de timp mi s-a întâmplat să întâlnesc nu una, ci mai multe persoane şi să am acel sentiment. E inconfundabil. Pur şi simplu priveşti la persoana din faţa ta, zâmbeşti, asculţi ce-ţi spune, şi deodată te trezeşti că gândeşti: „De aş fi cunoscut această persoană mai devreme…” sau ” De aş fi cunoscut-o mai târziu…”. Consider că există un moment potrivit pentru orice lucru în viaţa noastră, iar dacă ne străduim să aducem acel moment mai repede, sau să-l îndepărtăm, dăm peste cap tot ce a fost plănuit pentru viaţa noastră. Într-un cuvânt, complicăm lucrurile. Poate şi de aceea, avem acea senzaţie neputincioasă că omul din faţa noastră nu a apărut când trebuia. Ori a apărut prea repede, ori prea târziu. Atunci când a apărut prea repede, când ai senzaţia că ai cunoscut pe cineva prea devreme, lucrurile se mai pot repara. E mai uşor să repari acel „prea repede”. Dar când pe omul care stă în faţa ta l-ai cunoscut prea târziu, nu ai ce să faci decât să înghiţi în sec şi să te resemnezi. Tot timpul acel „prea târziu” a fost ireparabil sau s-a reparat mai greu.
Aşa că, iată-ne stând în faţa unor oameni potriviţi, a unor oameni care ne înţeleg, care gândesc ca noi, care ne fac să simţim că inima noastră şi-a găsit casa, dar pe care i-am cunoscut prea devreme sau prea târziu. Pleci capul, te resemnezi, zâmbeşti ca în faţa unui vis frumos şi te gândeşti că niciodată cu timpul nu te joci! Ai fi tentat pentru o clipă să încerci să păcăleşti timpul, să ignori acea senzaţie din interiorul tău care nu-ţi dă pace, şi să te convingi că aşa a fost să fie, şi că ai întâlnit omul potrivit, la momentul potrivit. Dar şi eu ştiu, şi tu ştii că aceasta e doar amăgire, şi că orice ai alege să faci, tot nu vei putea scăpa de acel sentiment pe care-l ai. Aşa că trebuie să-i dai drumul persoanei respective, să meargă pe drumul ei, ca nu cumva şi la următoarea destinaţie să ajungă să fie omul care a venit prea repede sau prea târziu.
Poţi să întorci situaţia pe toate părţile şi să încerci să găseşti soluţii. Poţi să visezi cu ochii deschişi la „cum ar fi fost dacă…”. Poţi să te gândeşti că dacă ai fi acţionat altfel, că dacă ai fi spus altceva sau dacă ai fi mers într-un anume loc, poate că… Dar adevărul este că poate există astfel de persoane care apar în viaţa noastră ca să ne amintească de faptul că suntem pasageri, că trebuie să avem ochii deschişi şi că viaţa e scurtă. Poate că mai apare câte un om din ăsta, care-ţi dă lumea peste cap, care-ţi lasă senzaţia că timpul e duşmanul tău, ca tu să reflectezi mai mult asupra vieţii, a timpului şi a momentelor pe care le ai. Sau poate că apare în viaţa ta doar ca să te redreseze pe drumul tău… şi să-ţi amintească de faptul că există persoane speciale. Poate că un om care a venit prea devreme, a venit în viaţa ta ca să-ţi dea putere să aştepţi, să lupţi, să speri. Şi poate că un om care a venit prea târziu, a venit ca să-ţi reamintească de valorile tale, de visurile tale şi de cine erai cândva. Poate că…
Imagine preluată de pe: www.deviantart.com
10 Comments
Alex
iun. 21, 2013
David
iun. 21, 2013
Alina
iun. 22, 2013
Al 8lea
iun. 22, 2013
Alexandru
iun. 22, 2013
Alex
ian. 07, 2014
Alina
ian. 07, 2014
Alex
ian. 07, 2014
Alina
ian. 07, 2014
Alex
ian. 08, 2014