Am fost încântată să descopăr că vi se pare o idee bună acest proiect şi să observ cât de receptivi sunteţi. Iată că am ajuns şi la ziua a doua. Ieri am scris peste 10 ore pentru că vreau să termin o carte de tehnoredactat, prin urmare, azi dimineaţă când m-am trezit încă mă durea mâna şi parcă vedeam litere în faţa ochilor. Mai mult decât atât, simţeam o uşoară stare de spirit proastă, ca şi cum în permanenţă aş fi indispusă. Să fie oare din cauză că mă cam suprasolicit? Nu e bine, tuturor spun asta, dar după cum mi-a spus cineva ieri „cele mai bune sfaturi le dăm pe acelea în care ştim că noi suntem restanţieri şi nu le aplicăm”.
Aşadar, m-am trezit, am citit puţin şi apoi mi-am zis că ar fi timpul să mă apuc din nou de treabă. Mi-am verificat mailurile, am citit noutăţile, am răspuns la treburile urgente şi apoi am scos din nou manuscrisul pentru a continua ce am început. Deoarece mi-am mutat biroul în faţa ferestrei, acum pot să văd afară în timp ce scriu. Mi se pare un lucru revigorant. Şi iată-mă pe mine scriind, în timp ce mă minunam cum ninge şi cât de ciudată e vremea în această perioadă. Din când în când mă opream pentru că aveam nişte dureri de spate insuportabile, dar mi-am zis că voi continua pentru că perseverenţa e de apreciat. Mai mult decât atât, mi-am propus să-mi stabilesc un obiectiv: ieri am scris 50 de pagini, azi voi scrie 30, mâine voi scrie poate că din nou 50. Asta mă va menţine focalizată pe treaba pe care o am de făcut, dar atenţie, să ştiţi că atunci când „intru” în munca mea, devin puţin morocănoasă pentru că mă transpun cu personajele şi cu ceea ce scriu acolo. Şi în timp ce scriam eu aşa, îmi imaginam ce frumos ar fi să am o persoană care să mă iubească mult şi să aibă grijă de mine în timp ce scriu, cum ar fi ca din când în când să-mi aducă o cană cu cafea sau să se intereseze dacă am mâncat, pentru că da, cam uit de tot în timp ce scriu. Nu m-am gândit foarte mult, că la uşă la mine ciocăneşte cineva şi intră cu o farfurie pe care se afla un delicios mic-dejun. Ha, probabil am puteri telepatice!
Mai spre seară a mai venit un alt suflet frumos şi mi-a adus o prăjitură de toată bunătatea, ştiind cât de neglijentă devin cu mine însămi când am mult de lucru. Am zâmbit şi am ştiut că sunt înconjurată de oameni frumoşi, care se transformă în binecuvântări. Nu e nici ora 21:00 încă dar azi m-am pus în pat, pentru că vreau pentru prima dată de mulţi ani, să încerc să adorm la ora 22:00. Măcar o dată pe an să fie sărbătoare, nu?
Voi? Voi ce-aţi reuşit să realizaţi astăzi?
4 Comments
Dani
mart. 28, 2013
Alina
mart. 28, 2013
Nelia
mart. 28, 2013
Alina
mart. 28, 2013