Eu nu pot să strălucesc ca soarele şi nici nu pot picături să dau.  Nu pot să dau parfumul florilor şi nici să fulger când sunt supărată. Nu pot să îngheţ pământul şi nu pot să-mi întind aripile şi să-mi iau zborul. Nu pot să fiu un strop albastru într-un ocean şi deşi vreau… nu pot să colorez albul-negru. Nu sunt un înger să pot să veghez asupra voastră şi nici măcar nu sunt un Sfânt să pot să fiu exemplu pentru voi.  Nu pot să-mi întind mâna şi să desenez pe cer norii pufoşi.

De multe ori mă strâng ghem şi las lacrimile să curgă una câte una. Atunci nu pot să spun că sunt fericită. Cad şi mă lovesc. E normal. Iubesc. Strig. Ador. Caut. Am sentimente. Deşi aş vrea să le controlez, uneori nu pot. Când sunt mică îmi doresc să fiu mare. Când am crescut, îmi doresc să fiu din nou copil. Când sunt la mare, vreau să merg la munte. Să alerg printre copaci. Când sunt la munte, îmi este frig. Vreau la mare. Vreau o familie mare, o casă frumoasă şi un soţ iubitor. Dar vreau să fiu independentă. De multe ori vreau ceva şi nici eu nu ştiu ce vreau. Caut şi mi se pare că nu găsesc. Ce caut? Nu ştiu. Ştiu doar că uneori mă trezesc căutând. Îmi este frică de moarte deşi vreau să văd cum e. Nu-mi mai este frică de moarte. Ştiu. Sunt încăpăţânată. Sunt iubitoare. Sunt supărăcioasă. Sunt iertătoare. Sunt copil. Sunt matură. Sunt şi încă vreau să fiu. Ştiu că sunt. Dar de multe ori…uit. De multe ori uit că nu pot să fac imposibilul. Uit că nu trebuie să îmi dau duhul ca să rezolv ceva, pentru că rezolvarea stă în mâinile lui Dumnezeu. Accept asta. Vreau. Trebuie. Şi tu trebuie să faci asta. Aminteşte-ţi că eşti la fel ca şi mine. Că şi tu plângi cu lacrimi în ochi, râzi cu zâmbetul pe buze, cazi şi te loveşti şi simţi. Ai sentimente. Treci prin fustrare, prin deznădejde, prin bucurie. Eu ştiu ce sunt deşi uneori uit. Sunt un om. Da. Sunt om. Tu ce eşti?

Imagine preluată de pe: www.deviantart.com

Tags: http://www.staying-awake.org, http://www.whyhcg.com, http://www.myprovigil.com