Când şi cum, nu ştiu. Ştiu doar că m-am trezit într-o dimineaţă răcoroasă, cu miros de flori de iunie, şi de ploaie proaspătă de început de vară. Am privit pe fereastra dormitorului meu, spre Bucureştiul plin de viaţă, şi am zâmbit. Acesta e. Acesta e începutul schimbărilor mele.
Nu mai pun întrebări fără nici un scop, pentru că ştiu că nu fac altceva decât să-mi obosească mintea şi inima. Şi la ce bun, să păşesc prin viaţă cu o inimă epuizată? Nu mai bine las lucrurile să fie, iar la momentul potrivit, îmi vor răspunde?
Nu mai răspund mesajelor menite să-mi tulbure liniştea sufletească. Până nu de mult, mă consideram datoare să dau explicaţii fiecărui om. Dar am realizat că nu fac altceva decât să mă las închisă în închisoarea lor, o închisoare care-ţi frânge aripile, din prea multă invidie şi egoism. Lasă-i să-mi scrie ce vor. De la mine nu vor primi decât ce vor merita. Nimic. Şi tăcere.
Am înţeles că nu am nici o datorie faţă de nimeni, decât aceea de a-mi iubi Dumnezeul, şi aproapele. În rest, Dumnezeu cu mila. Ştiu că toată viaţa mea o să fiu un copil, însă văd deja maturitatea asta de adult care-mi dă târcoale, şi am decis să o accept şi pe ea, deşi vine la pachet cu o doză de realitate mai mare decât mi-aş fi dorit.
Însă, cea mai mare surpriză pe care am avut-o în această dimineaţă cu miros de început nou, a fost că nu mai alerg după nimeni. Nici în inimă. Nici în suflet. Nici în minte. Am făcut o pace cu mine însămi, pe care nu o mai poate tulbura nimeni. Şi cât de plăcut e să stai cu faţa spre soare şi cu spatele spre umbre!
Nu mâine, ci poimâine, o să mai adaug o cifră la vârsta mea frumoasă. Când eram copil, mi-am imaginat că la vârsta asta deja voi avea un soţ şi-un copil al meu. Iată că viaţa are alte planuri, iar eu sunt fericită şi merg mai departe cu Dumnezeu de mână. Deja am primit câteva daruri pre aniversării mele, iar cel mai important e acesta: liniştea şi pacea sufletească.
Sunt împlinită.
Cu Dumnezeu.
Asta sunt eu. Şi nu pot să fiu decât mulţumitoare pentru vara liniştii mele, după atâtea veri tulburi şi agitate.
Fotografie: The Storyalist
4 Comments
Marin
iun. 06, 2015
Alina
iun. 06, 2015
Adrians
iun. 06, 2015
Alina
iun. 06, 2015