Visăm, nu e vorba că nu mai visăm. Ba chiar o facem cu poftă. Lăsăm mintea să croiască loc prin tuneluri de dorințe, pe poduri de plăceri și pe drumuri de agonisire. Visăm la o casă mai mare, la o mașină mai tare, la haine mai multe, la un concediu de vis. Nu e asta problema noastră a oamenilor, că nu mai visăm. O facem.

Visăm, dar am uitat să mai visăm cu Dumnezeu. ASTA e de fapt problema. Visând fără El, visăm mărunt și sărac. Visăm omenește. Dacă am visa cu Dumnezeu, am visa la o inimă mai curată. La o dragoste pură. La un loc în Cer. La o gură hrănită. La o bucată de Cer pe-un pământ sec.

Toții oamenii care au visat cu Dumnezeu au realizat mult mai mult decât și-a putut imagina cineva vreodată. Au realizat imposibilul. Inumanul. Irealul. Asta pentru că Dumnezeu e prea mare pentru vise mici.

Visăm, dar cu cine visăm?