De câte ori ţi-ai promis că vei trăi altfel, că te vei schimba şi că nu vei mai lăsa oamenii care te-au rănit să te mai rănească? De câte ori, când ai auzit povestea de viaţă a cuiva, ţi-ai zis că vrei să ai şi tu o poveste pe care să o spui altora? Spune-mi, oare de câte ori ţi-ai repetat că vei face astfel încât să influenţezi viaţa altora în bine? Cât de des, tremurând, ai întins mâna spre acel ceva care-ţi face rău, repetându-ţi că e pentru ultima oară? Şi apoi din nou şi din nou, ţi-ai tot spun că va fi ultima oară. Ultima. Iar din mediocritate, de acolo de unde nu ţi-ai dorit să fii, priveşti spre cei care parcă s-au ridicat, spre cei care şi-au repetat şi ei că ca va fi ultima oară, şi chiar a fost. Descurajat, dezamăgit, poate că te-ai întrebat ce-ţi lipseşte ţie ca să ai o viaţă extraordinară. Ce nu ai tu, şi au alţii, atunci când vine vorba de a inspira pe alţii? Ce?
În primul rând, cei care te fac să te întrebi în legătură cu viaţa ta, sunt cei care au îndrăznit să părăsească zona confortului. Sunt cei care împotriva curentului, au păşit curajoşi şi plini de speranţă. Sunt cei care atunci când oamenii au lovit în ei, au privit spre lovituri şi au mers mai departe. Sunt cei care nu s-au oprit la orice vorbă de ocară şi au mers înainte, spre ţinta lor, spre ceea ce şi-au propus. Cei care, cu lacrimi în ochi şi cu durere în suflet, au schiţat un zâmbet de fericire pe faţă atunci când au zărit un copil. Oamenii care au aşteptat să treacă norii ca să poată privi soarele. Şi nu a fost uşor deloc. Nu a fost uşor să bătătorească o nouă cale, nu a fost uşor să privească în jur şi să se vadă singur… nicidecum nu am putea spune că a fost uşor. Nu a fost simplu să vadă mâna desprinzându-se de mâna lui, doar pentru simplul fapt că a ales să meargă într-o direcţie diferită. Ca să ajungi să inspiri pe alţii, trebuie să te laşi tu întâi inspirat. Ca să ajungi să schimbi viaţa altora, trebuie să doreşti să o schimbi întâi pe a ta. Ca să ridici oameni, trebuie să crezi în ridicarea ta. Să poţi spune altora, cu privirea senină, că viaţa poate fi diferită, că putem fi într-adevăr fericiţi, trebuie să o crezi tu prima oară. Nu poţi spune celui de lângă tine că peretele din faţa ta e roz, când tu îl vezi negru. Pur şi simplu nu poţi.
Deci data viitoare când vei mai tânji ca viaţa ta să schimbe alte vieţi, aminteşte-ţi că o schimbare se produce sub efectul extraordinarului. Când o să doreşti să ai şi tu o poveste care să-i inspire pe alţii, adu-ţi aminte că în primul rând, povestea ta trebuie să fie diferită de cea a oamenilor. Iar ca să ai o poveste diferită, trebuie să îndrăzneşti să acţionezi diferit faţă de restul. Ca să poţi spune oamenilor să renunţe la ceva, data viitoare când vei spune că ceea ce faci este pentru ultima oară, chiar să fie. Dacă nu doreşti să fii mediocru, ieşi din mediocritate. Îndrăzneşte să păşeşti. Încetează să mai tânjeşti spre o viaţă diferită. Trăieşte una!
Imagini preluate de pe: www.deviantart.com
5 Comments
ununou
sept. 22, 2012
Alina
sept. 24, 2012
Florentina
sept. 25, 2012
Alina
sept. 27, 2012
Stefan !
sept. 28, 2012