Aţi observat cum de fiecare dată când auzim o melodie, vedem o poveste sau pur şi simplu ni se aminteşte de ceva ce am trăit şi noi cândva, ochii ni se umezesc instant, căpătăm o expresie greu de definit şi privim departe, în gol, de parcă am vedea sau am vrea să vedem pe cineva în faţa noastră, preferabil să fie persoana iubită?

     Nu putem să ignormăm părul de pe mâini care se ridică atunci când emoţiile sunt intense, cunoscutul fenomen de „piele de găină”, binecunoscuţii fluturaşi din stomac sau senzaţia de gură uscată. De fapt, suntem vânătorii acestor reacţii. Sunt rare, tocmai de aceea vrem cât mai des să apară un fenomen care să ne rupă din cotidian şi să ne poartă departe, undeva lângă persoana iubită sau de ce nu, dorită. Ştii, ştii zâmbetul acela abia sesizabil, în colţul buzei, care apare atunci când te gândeşti la el sau la ea? Ştii strălucirea din ochii tăi când îţi aminteşti chipul iubitului sau a iubitei? În astfel de momente simţi cum spiritul se zbate în tine, ca să iasă şi să plece departe, să se alăture persoanei la care te gândeşti în momentul respectiv. Poate de asta şi ochii umezi, senzaţia de piele de găină, fluturaşi în stomac şi altele neobişnuite. Pentru că într-atâta se agită spiritul în interiorul nostru, încât dă pe dinafară. Nu, nu, nu. Pentru nimic în lume nu ai opri aceste senzaţii. Mai mult, ai da orice să le simţi cât mai des. Dar tocmai aici e farmecul lor, că sunt rare. Aici este secretul: că spiritul nostru nu se agită pentru nimicuri, ci doar pentru persoanele şi lucrurile cu adevărat speciale. De aceea, nu te aştepta să simţi toate aceste „delicii” pentru cineva banal sau să se petreacă aceste fenomene în organismul tău la nişte întâmplări obişnuite. Clipele în care uiţi să mai respiri, ţi se înmoaie genunchii şi te cuprinde un tremurici nu apar oricând. Ele nu se vând ca şi noi oamenii, pentru un zâmbet şi-un compliment.

Imagine preluată de pe: www.deviantart.com