Diverse

Feminitatea, pe picior de plecare?

     Ani de-a rândul, noi femeile, am luptat pentru egalitate. Nu a fost uşor, a fost greu pentru străbunicile noastre, pentur femeile din trecut să lupte ca să obţină drept de vot, egalitate la locul de muncă şi egalitate în societate. Într-un final, această luptă grea a venit cu rezultate: s-a obţinut egalitatea. Puţin câte puţin, încetul cu încetul, femeia a putut să fie egală bărbatului, a putut să voteze şi să obţină un loc de muncă pe o poziţie superioară dacă era necesar. Problema este că pe măsură ce am început să câştigăm acest lucru, am început să pierdem altceva. Frica mea cea mai mare este că în timpul feminismului, unele dintre noi am ajuns să ne pierdem feminitatea.

   Da, am fost prea ocupate să luptăm pentru egalitate, încât pe drum am pierdut feminitatea. Nu generalizez, sunt conştientă că doar o parte dintre noi ne-am pierdut această calitate. Ne-am infiltrat în lumea bărbaţilor şi din păcate, am preluat multe gesturi şi vorbe de la ei. Am învăţat să facem unele acţiuni pe care dacă le făceam în trecut, nu ni se păreau normale. Am subjugat bărbatul şi nu l-am mai lăsat să fie masculin, să-şi asume rolul pentru care a fost creat. Uneori am făcut aceasta de nevoie, pentru că el nu a pus piciorul în prag. Alteori, am făcut-o doar pentru că am vrut să le demonstrăm că putem şi noi, că suntem mai puternice şi că o facem şi mai bine. Şi iaca aşa, feminitatea noastră încetul cu încetul a început să dispară într-un nor de ceaţă. Am încetat să ne mai preocupăm de lucrurile fireşti unei femei şi să ne neglijăm. Ne-am prins părul sus într-un coc strâns, ne-am tras pe noi nişte pantaloni bărbăteşti şi am pornit spre cucerirea statutului de femelă Alfa. Iar dacă nu am făcut asta, am dus la extrem, în cealaltă parte, feminitatea care a devenit o parte din unghiile mult prea lungi şi pictate şi un ruj de un roz strident.

   Ce e de făcut? Să ne oprim din a mai lucra, din a lupta pentru a ne câştiga existenţa? Nu! Hotărât nu! Dar în timp ce alergi spre ţinta stabilită, nu uita că eşti femeie, nu uita că ai atuurile tale şi că feminitatea ar trebui să ne caracterizeze pe fiecare dintre noi. Nu uita că un bărbat adoră să privească o femeie elegantă, pregătită să-şi îmbrăţişeze feminitatea ca pe o parte din ea.

 S-ar putea ca după acest articol să mă aleg cu priviri urâte sau cu nişte comentarii tăioase. Ori poate să mi se spună că scriu aberaţii. Din contră, să ştiţi că în primul rând, sunt prima care susţin femeile şi chiar de multe ori am fost denumită feministă. Dar nu pot să închid ochii şi să văd cum încetul cu încetul, feminitatea din femei dispare…

Imagine preluată de pe: www.deviantart.com

Citeste si:

Diverse

Sunt oameni care fug de ei

Sunt oameni care atât de repede fug de ei înșiși, încât în drumul lor răstoarnă și alți oameni. Îi răstoarnă ca pe n...

Diverse

Diana Gadola: ”Te obișnuiești cu boala și cu oboseala”

Diana Gadola: Am 33 de ani și până la ora actuală am făcut suficient de multe alegeri proaste încât să ajung pe la diverș...

13 Comments

  • avatar image

    admena

    mai 30, 2012

    Reply

    Perfect de acord cu tine ,draga mea "feminista":))articolul a venit exact dupa ce am avut o discutie pe acesta tema cu colega mea care sustine femeia de cariera,independenta,femeia care nu are nevoie de barbat,etc.exact acest argument i-am adus si eu si acest articol mi-a confirmat faptul ca am si eu acelasi sentiment ca se pierde feminitatea.Multumesc pentru ca ai pus in scris ceea ce eu doar gandeam . P.s. ne vedem la M.W.Smith

    • avatar image

      Alina

      iun. 01, 2012

      Reply

      Da, ne vedem la M.W.Smith. Sper să avem un timp binecuvântat:)

  • avatar image

    Calin Valean

    mai 30, 2012

    Reply

    Si as mai adauga, Femeia sa nu uite inca o data ca nu e mai prejos decit barbatul ci are doar responsabilitati diferite.

    • avatar image

      Alina

      iun. 01, 2012

      Reply

      Corect:)

  • avatar image

    Alin

    mai 30, 2012

    Reply

    :) bravo.. Intr-o lume a barbatilor conduceau femeile , intr-o lume a femeilor conduc barbatii la cariere si material ma refer... Oricum viata-i o plaja pe care toti ar trebui sa ne bucuram de soare sau sa-l asteptam si sa ni-l dorim cand lipseste, nicidecum varianta vulgara la femininul prostituata, cum se zice uneori. Asa ca e loc pentru toti sub soare :) !

    • avatar image

      Alina

      iun. 01, 2012

      Reply

      Da, e loc pentru toţi sub soare, dar uneori mai e şi umbră:p

  • avatar image

    Faith

    mai 31, 2012

    Reply

    Feminitate inseamna a iubi barbatul tau, a-l privi cu drag cum mananca si a astepta seara ca pe o binecuvantare. Pentru ca atunci va veti intalni. ACASA.

    • avatar image

      Alina

      iun. 01, 2012

      Reply

      Da, şi asta e o parte din feminitate:)

  • avatar image

    Anna

    mai 31, 2012

    Reply

    Da, de acord cu tine. Am vazut si eu multe fete sau femei care isi pierd feminitatea si nu-mi dau seama cum reusesc sa suporte asta si inca isi doresc. Isi doresc sa obtina totul, sa se impuna, sa fie respecate, adopta un comportament barbatesc si mai tot timpul se imbraca asemenea. Nu cred ca barbatilor le plac astfel de "femei". Ar trebui sa ne uitam mai mult in jur. Unele sunt considerate ciudate, altele originale, dar toate isi pierd acea frumusete feminina si, cu timpul...vor ajunge si mai rau! Frumos articol si bafta in continuare!:*

    • avatar image

      Alina

      iun. 01, 2012

      Reply

      Poate că nu au observat că şi-au pierdut feminitatea. Uneori e greu să observi unele lucruri atunci când eşti implicat în mod direct

  • avatar image

    River

    iun. 01, 2012

    Reply

    Aparentele inseala: Sunt femei-fete care au miere in cuvinte si-n infatisare, dar comportament masculi. Vor sa ia si iau. Si lupta ca intr-un razboi sa cucereasca ceea ce vor sa aiba. Barbatul alteia. Acesta e un comportament feminin sau masculin ? In acelasi timp cu lupta lor, manipuleaza acel barbat si-l fac sa creada ca e singurul in masura sa aleaga. Sa nu subestimam intelegerea nimanui. Intelegerea inseamna mai mult decat inteligenta.

    • avatar image

      Alina

      iun. 01, 2012

      Reply

      Aici conteată mult mentalitatea, educaţia şi desigur, latura sentimentală:)

      • avatar image

        River

        iun. 02, 2012

        Reply

        Conteaza morala naturala, bunul-simt, ceea ce Dumnezeu a daruit fiecarui om. Avem de ales intre "n" variante/cai si asa ne vom construi Destinul. Dar avem un singur reper : DUMNEZEU

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.