Nu e nevoie să mă prefac. Pot să zâmbesc fără să-mi ascund lacrimile în inimă şi amărăciunile în suflet. Pot.
Nu trebuie să-mi fac curaj, şi nici să-mi impun să ating acea stare de spirit care se apropie de fericire. Sunt.
Deoarece pentru fiecare lacrimă cursă, Dumnezeu mi-a cules-o şi a transformat-o în două zâmbete.
Pentru fiecare om care m-a rănit, El mi-a dat în schimb câte un înger cu chip de om.
Pentru fiecare obstacol dificil, mi-a dat dincolo de el, un premiu.
Mi-a dat o familie minunată. Părinţi care mă susţin. Fraţi care mă iubesc. Surori care-mi sunt prietene.
Oameni care-mi sunt, fără să ceară să fiu. Oameni care-mi pun câte un plasture pe inimă. Care pansează.
Mi v-a dat pe voi. Mi-a dat scrisul. Mi-a dat zâmbetul.
Şi pentru toate astea, de Ziua Internaţională a Fericirii, eu pot să zâmbesc fără să mă prefac. Din inimă. Cu poftă. Cu chef de viaţă. Cu toţi dinţii.
Tu poţi?
Photo credit: Ştefan Luchian
3 Comments
Simo
mart. 20, 2014
teodoresculacramioarafocsani1
apr. 02, 2014
narcisa73
apr. 06, 2014