De cele mai multe ori viața este o luptă. Un război în care sunt prea puțini aliați și mult prea mulți dușmani. Dacă ești binecuvântat, în această luptă, la un moment dat cineva te va lua de mână și va face față demonilor împreună cu tine. Însă rare sunt persoanele care vor alege să sângereze pentru și cu tine. Ba chiar uneori te vei trezi că tu ai purtat luptele altora, dar când a venit rândul tău, nu a fost nimeni cu tine.

Nu e nimic. Tu mergi înainte. Continuă să pășești, chiar dacă dezamăgirea a ajuns la cote maxime. Până la urma urmei nu e nimeni dator să lupte pentru tine sau să îți înțeleagă războaiele. Așa e croită viața, pentru unii să ofere mai mult și să primească mai puțin, sau pentru alții să ofere mai puțin și să primească multă. Nu există un cântar al egalității sau a cine cât ar trebui să primească sau să lupte.

Singurătatea e rareori plăcută, însă te poate învăța câteva lucruri. Singurătatea te desprinde de pământ și te apropie de Cer. Desigur, desprinderea nu e lipsită de durere, dar cine o să zboare printre stele?

Poartă-ți luptele. Du-le singur dacă așa trebuie. Cineva tot o să apară cândva să îți panseze măcar câteva răni. Nu aștepta nimic de la nimeni. Până și cea mai apropiată persoană poate că nu te va înțelege. Dar caută tu să te înțelegi. Caută tu să te înarmezi. E greu, dar viața e o luptă.

Da, viața e o luptă, și de cele mai multe ori este inegală.

Imagine preluată de pe: http://inominatus.deviantart.com/