– De ce scrii în ultima vreme atât de rar? M-a întrebat o cunoștință care era obișnuită cu articolele mele din 2 în 2 zile.

– Pentru că există o vreme când trebuie să vorbești, și o vreme când trebuie să taci…

– Da, însă îți pierzi cititorii dacă nu rămâi la fel de activă.

– Ba nu. Îmi pierd cititorii dacă scriu doar ca să scriu. Dacă-mi strig și eu golul pe o foaie albă.

– Cum adică?

– Uită-te în jurul tău. Uite câți oameni strigă a gol. A nimic. Câți oameni vorbesc fără să aibă ceva cu adevărat de spus. Câți o fac doar de dragul de a nu pierde. De a nu dispărea. De a rămâne acolo. Ori într-o societate supra saturată de informație goală, se tânjește după un pic de suflet. Știi, după ceva omenesc. Iar eu dacă e să dau, nu vreau să dau din mine, ci din Dumnezeu. Așa că anul acesta mai mult am tăcut…

– Și ce faci cât timp taci?

– Ascult.

– Oamenii?

– Și oamenii, și pe mine, și pe Dumnezeu…

– De iubire scriai mult înainte. Acum parcă mai rar.

– Pentru că a sosit momentul să mă străduiesc să aplic ceea ce am scris. Credeai că e așa de simplu? He, he.

– Te-ai schimbat mult.

– Da. Cred că necazul mare era dacă nu m-aș fi schimbat. E o problemă când stai mult timp pe loc, ca om. M-am schimbat. Și sper să mă mai schimb. În bine, știi. Că și schimbarea asta poate fi de două feluri: bună sau rea. Felul bun e atunci când erai un om egoist și începi să dai din ce ai, când spui un ”iartă-mă” deși ți-e greu, când lași din tine ca să fie bine. Iar transformarea asta e și în funcție de cu cine îți petreci timpul. Cu cât stai mai mult cu Dumnezeu, începi să semeni cu El. Dacă stai mai mult cu lumea… trage tu de aici concluzia.

Momentan sunt nimic. Ca să fiu cineva, trebuie să fiu în El. Cu El. Prin El. Iar eu nu vreau să strig a nimic.

Fotografie preluată de pe: http://www.deviantart.com/art/Kerlingarfjoll-642135731