Există un moment în viață în care trebuie să taci, și un moment în care trebuie să vorbești. Omul înțelept recunoaște acel moment. Există o clipă în care trebuie să lupți și o clipă în care trebuie să te dai la o parte și să-L lași pe Dumnezeu să lupte pentru tine. Omul aproape de […]
You're browsing archive for:Dumnezeu
Ieri am trecut pe lângă un cimitir. Mirosea a tămâie. M-am uitat la toate crucile de-acolo și parcă, parcă am văzut scris pe ele povestea fiecăruia. ”Aș fi vrut să spun mai des te iubesc” era scris pe una. ”Aș fi vrut să lucrez mai puțin și să am mai mult timp pentru familie” era […]
Ce m-a impresionat mult la el a fost dăruirea în iubire fără nici o condiție, transparența și sinceritatea demascantă. Nu i-au plăcut jocurile, iar asta a fost bine, pentru că eu chiar nu aveam energie pentru unul. M-a găsit într-un moment al vieții în care eram strâns agățată de Dumnezeu cu ambele mâini. Mai concret: […]
În fiecare dimineață, după ce deschidem ochii, avem de luat o decizie: azi iubim sau nu iubim. Azi suntem plini de Dumnezeu sau goliți de păcat. Azi privim prin credință sau prin prisma fricii. Iubirea este o alegere zilnică pentru că vor fi momente în care te vei gândi că poate nu faci bine. Vor […]
Visăm, nu e vorba că nu mai visăm. Ba chiar o facem cu poftă. Lăsăm mintea să croiască loc prin tuneluri de dorințe, pe poduri de plăceri și pe drumuri de agonisire. Visăm la o casă mai mare, la o mașină mai tare, la haine mai multe, la un concediu de vis. Nu e asta […]
Am trăit până acum trecând și prin bune, și prin rele. Și cu lacrimi, și cu zâmbete. Am trecut prin toate fără să mă gândesc prea mult la fiecare stare în parte. De multe ori le-am luat așa cum au venit, alteori le-am despicat prea mult firul în patru. Am avut parte de povești frumoase, […]
Îți zâmbește frumos. Apetisant. Ai spune că ești unul din cei mai norocoși oameni că te-a ales fix pe tine ca să-ți facă cu ochiul. Noroc pur, ce mai! Dintre toți, ție ți-a surâs. Începi chiar să te uiți în jur cu un soi de mândrie: ”pe mine mă caută, nu pe voi!”. Ești conștient […]
Când te uiți în jur, de peste tot ești încurajat să îți contorizezi finanțele, sentimentele, oamenii, situațiile. Chiar perioada aceasta mi s-a spus de câteva ori că ”nimic nu e gratis pe pământ”. Drept dovadă că lumea aceasta funcționează după un asemenea sistem este barterul. Adică eu îți dau ceva, ca tu să-mi dai altceva. […]
Am 24 de ani, 25 în câteva luni. Spun că îi am pentru că doar de aceștia pot fi sigură. Cum ziua de mâine încă nu e a mea, nu pot spune despre ce voi avea. Am vizitat până acum 11 țări europene și 6 State, am avut acces în locuri în care alții și-ar […]
Doamne, Eu observ cum pierd controlul în viață puțin câte puțin. Mi-a fost inima într-o așa furtună, încât acum îmi tresare la fiecare vânt mai slab. Nu vreau să-mi trăiesc viața în frică. Nu vreau să o trăiesc întrebându-mă. Incertitudinea mănâncă din liniște, iar asta o știu de pe propria-mi piele. Preia Tu […]
Comentarii