„Recondiţionez liniştea sufletească. Ai o problemă la care nu găseşti răspunsul? Întreabă-mă şi îţi pot oferi un sfat” spune un anunţ de pe internet, scris de o persoană care cere 20 de euro pentru acest serviciu sau „recondiţionare sufletească”. Un alt anunţ, vine. O persoană îşi vinde zâmbetul pentru 5 euro, cu precizarea că „zâmbetele mele o să-ţi facă ziua mai frumoasă”. Tot pentru preţul de 5 euro, un internaut se pare că a găsit un sac plin cu timp, pentru că vinde, aţi ghicit, timp. Oferta lui sună aşa: „Cu toţii, zilnic, ne confruntăm cu ideea trecerii timpului într-un ritm din ce în ce mai accelerat. Doriţi ca timpul să curgă invers? Doriţi să acumulaţi timp? Un vechi proverb spune că timpul costă bani. Cumpărăţi acum timp!”. Nu ştiu dacă pe tine te-a convins, dar cel puţin ştiu că mie mi-a adus un zâmbet pe buze.
Am ajuns ca şi oameni să tânjim atât de mult după afecţiune, după zâmbete, după linişte sufletească şi să nu le găsim aproape nicăieri. Am ajuns să fim dispuşi să plătim oricât de mult, doar să primim acea oază de fericire. Nu ne mai găsim locul în lume. Suntem agitaţi, nemulţumiţi, ni se pare că oricât de mult am avea, tot nu ne-ar ajunge. Privim cu frică spre viitor, trăim prezentul ca şi cum nici nu ar fi şi de multe ori rămânem prinşi în trecut. Nu apucăm să ne bucurăm de ceea ce avem pentru că tot timpul stăm cu scutul activat pentru că ne temem ca nu cumva să pierdem. Uite aşa, trece zi de zi, lună de lună şi an de an, iar din când în când, vedem câte un anunţ cu „vând timp”, „vând linişte sufletească”, „vând iubire” sau „vând un zâmbet”, iar cu degetul tremurând şi inima bucăţele, conducem mouseul către anunţ şi apăsăm click pe „cumpăr”, în speranţa că lucrurile vor fi puţin mai diferite. Apoi, oftăm uşuraţi, de parcă deja am primit acea linişte, acel zâmbet sau acel timp şi aşteptăm nerăbdători să primim pachetul comandat. Păcat. Ai fi putut obţine gratis acestea de la Dumnezeu.
httpv://www.youtube.com/watch?v=WGj3O_B5PbM
Imagine preluată de pe: www.deviantart.com
3 Comments
Saga Stone
mai 23, 2011
tonko
mai 23, 2011
Flavius
mai 25, 2011