Alerg. Alerg dintr-o parte în alta cu o tenacitate care nu mă lasă nici să mănânc așa cum trebuie. Nu asta am vrut, să nu pot să mai am grijă de mine, însă am vrut să pot să nu mă mai gândesc. Da, alerg ca să nu gândesc. Alerg ca să nu mă mai gândesc […]
You're browsing archive for:interior
Tremur. Inima îmi bate ba prea repede, ba prea încet. Mă mut de pe un picior pe altul. Îmi privesc vârfurile pantofilor. Murdari… plouă afară. Ridic ochii. Văd cerul. E albastru cu pete de roşu. Sunt în viaţă. Un sentiment ciudat mă frământă de câteva zile. Mă întorc de pe o parte pe alta… Parcă-i […]
Sunt stări de spirit pe care nu le poţi descrie. Care te consumă. Care au intrat în interiorul tău, ca un hoţ noaptea, şi te-ai trezit că… sunt acolo. Stări cărora ai încercat să nu le dai importanţă aşa de mare. Ai încercat, ca de obicei, să pleci mai departe cu capul ridicat. Până când, […]
Iată că iar am să scriu despre iubire, spre dezamăgirea celor care au ţinut neapărat să mă roage să nu mai fac acest lucru pentru că „nu e bine să fii aşa transparentă. Unele lucruri nu se spun”. Îmi cer scuze dragilor, dar dacă voi sunteţi obişnuiţi cu o […]
A început să simtă din ce în ce mai mult că nu-şi găseşte locul. Oriunde ar fi mers, cu oricine ar fi stat, parcă nu era să fie acolo. Simţea că oriunde s-ar fi oprit era acasă şi totuşi nu acasă. Mereu avea un sentiment puternic pe care nu-l putea descrie, dar care i-a […]
Aţi avut dimineţi în care v-aţi trezit cu o stare de spirit proastă şi parcă totul în acea zi era nelalocul lui? Sau, din contră, aţi avut dimineţi în care v-aţi simţit pur şi simplu extraordinari? Ei bine, ştiţi foarte bine ce a urmat după o dimineaţă în care totul era senin. Chiar şi starea […]
Comentarii