Există un moment în viață în care trebuie să taci, și un moment în care trebuie să vorbești. Omul înțelept recunoaște acel moment. Există o clipă în care trebuie să lupți și o clipă în care trebuie să te dai la o parte și să-L lași pe Dumnezeu să lupte pentru tine. Omul aproape de […]
You're browsing archive for:viata
Ieri am trecut pe lângă un cimitir. Mirosea a tămâie. M-am uitat la toate crucile de-acolo și parcă, parcă am văzut scris pe ele povestea fiecăruia. ”Aș fi vrut să spun mai des te iubesc” era scris pe una. ”Aș fi vrut să lucrez mai puțin și să am mai mult timp pentru familie” era […]
Visăm, nu e vorba că nu mai visăm. Ba chiar o facem cu poftă. Lăsăm mintea să croiască loc prin tuneluri de dorințe, pe poduri de plăceri și pe drumuri de agonisire. Visăm la o casă mai mare, la o mașină mai tare, la haine mai multe, la un concediu de vis. Nu e asta […]
Am revenit din Bârlad. Nu, nu cu mâna goală. Am revenit cu inima plină și mâna strânsă de poala hainei lui Dumnezeu. Har. Asta e tot ce îmi vine pe buze când vorbesc de experiența de acolo. V-am promis că o să vă povestesc și vouă. Am să încep cu Sandocan. Are 13 ani, un […]
Am trăit până acum trecând și prin bune, și prin rele. Și cu lacrimi, și cu zâmbete. Am trecut prin toate fără să mă gândesc prea mult la fiecare stare în parte. De multe ori le-am luat așa cum au venit, alteori le-am despicat prea mult firul în patru. Am avut parte de povești frumoase, […]
M-am trezit ca în orice altă dimineață, poate un pic mai obosită decât ca de obicei. Însă sănătoasă. Pe picioarele mele, pregătită să mai trăiesc încă o zi ca și cum mi se cuvine. Am răspuns la câteva emailuri, am dat câteva telefoane și mi-am făcut obișnuita cafea de dimineață. Încă nu era ora 12. […]
Când eram copil, totul era posibil în mintea mea. Să zbor, să mă transform în cine vreau, să devin invizibilă, să fac oamenii ca într-o fracțiune de secundă să fie mai bine. Când eram copil, zâmbeam tuturor fără să mă gândesc măcar o clipă dacă îmi vor răspunde la zâmbet. Când eram copil pășeam prin […]
Alerg. Alerg dintr-o parte în alta cu o tenacitate care nu mă lasă nici să mănânc așa cum trebuie. Nu asta am vrut, să nu pot să mai am grijă de mine, însă am vrut să pot să nu mă mai gândesc. Da, alerg ca să nu gândesc. Alerg ca să nu mă mai gândesc […]
„Tastează, tastează! Scrie-i aşa, că merită! Ha, ha ce fotografie are! Ho, ho s-a trezit şi ăsta să spună ceva!”. Sună cunoscut? Îmi şi imaginez o persoană cum stă în faţa laptopului sau a calculatorului, cu ochii bulbucaţi şi un zâmbet straniu, apăsând pe taste ca pe butoanele care îi trimite pe condamnaţi la moarte. […]
Ajungi într-un punct în viață în care nu mai ții de lucruri și de oameni. În care nu mai ieși furtunos pe ușă, pentru că ai fost rănit. În care ești gata să te așezi frumos la o cafea, să te uiți în ochii celeilalte persoane și să-i explici matur de ce nu mai poate […]
Comentarii