Nouă oamenilor ne este greu să recunoaștem că avem frică de ceva. Preferăm să ignorăm acea senzație de furnicături prin piele, de un ghem în stomac sau gura uscată. E mai simplu când ne prefacem că nu sunt acolo. Dar ele sunt. Sunt și până nu le identificăm și nu recunoaștem că le […]
You're browsing archive for:persoana
M-am trădat. V-am trădat. Nici nu ştiu de ce am făcut asta. Nu pentru că e mai simplu şi nici pentru că mă simt mai bine aşa. Din contră. Dar am realizat că uneori lupta este în zadar… că oricât ai ţine ridicată sabia în sus, la un moment dat te va […]
Atunci când vine vorba de a fi deschişi, de a spune lucrurilor pe nume, chiar dacă dor, devenim rezervaţi. Nu ştim ce să facem, dacă e bine să spunem acum ce simţim, ce vrem şi ce credem, sau mai bine lăsăm să treacă timpul. Nu ştim dacă să aşteptăm să treacă […]
Încetează să mai fie om cel care crede că iubirea este doar pentru o parte din noi. Cel care încetează să mai ofere din el, să se jertfească şi… începe să-i acuze pe eroi. Cel care crede că a iubi din toată inima este o slăbiciune. Nu mai e om cel care nu mai poate […]
Afară ploua, iar el stătea la colţ de stradă, cu flori într-o mână şi în cealaltă cu o sacoşă. „Te rog domnişoară, te rog cumpără florile de la mine” aud o voce rugătoare. Mă opresc, mă uit în ochii bătrânului şi îi zâmbesc. Deşi plouă şi mă grăbesc spre casă, nu mai îmi […]
Când inima ta moare înaintea ta, simţi că nu mai ai nici un rost pe acest pământ. Trăieşti zi de zi purtat de valul care vine, mănânci pentru că aşa se face şi dormi pentru că a venit noaptea. Când inima moare înainte ca tu să încetezi să respiri, nu te mai […]
Se spune că să cunoşti o persoană nu-ţi ajunge o viaţă. Să ajungi să o cunoşti până în adâncul sufletului, ai nevoie de timp. De un timp pe care nu tot timpul îl ai sau pe care nu îl primeşti pur şi simplu. Şi totuşi… îndrăgostiţii ajung să se cunoască între ei, puţin […]
De câte ori am ales să nu rezolvăm un conflict, să nu purtăm o conversaţie sau să nu punem degetul pe o problemă pentru că timpul le va rezolva pe toate? Spune-mi, de câte ori ai lăsat timpului problemele şi conflictele tale? Ei bine, uite că în unele cazuri, timpul […]
Stătea la fereastră şi se uita afară. Ploua. De mult nu a mai plouat şi nici nu ştie dacă i-a fost dor sau nu, ceea ce e ciudat pentru că ea iubeşte ploaia. Dar de această dată, parcă era mai diferit. Pur şi simplu se uita la picurii ce se loveau de pervaz […]
Comentarii